Industria textilă bazată pe lohn este pe cale de dispariție în România. Tot mai puține fabrici rezistă în fața concurenței asiatice. Doar investitorii care și-au creat un brand propriu au putut rezista pe piață.

O firmă din Iași și-a oprit activitatea. Eurotex nu era neapărat un nume cunoscut la nivel național, dar, în schimb, atrăgea atenția prin alte atribute. De exemplu, faptul că fusese înființată în anul 1991, ceea ce înseamnă că a funcționat mai bine de 30 de ani.

Suntem, însă, într-o epocă în care longevitatea firmelor nu mai este neapărat un atuu important, pentru că dinamica economiei presupune o existență limitată în timp a unor companii și a unor industrii.

Culmea este că Eurotex, firma care tocmai s-a închis la sfârșitul lunii trecute, avea cifre bune. Anul trecut, a înregistrat o cifră de afaceri de 59 milioane de lei și un profit net de 1,5 milioane de lei. În anul 2021, firma a avut o cifră de afaceri de 127 milioane de lei, un record, iar în urmă cu 10 ani înregistra un profit net de 11 milioane de lei. Ceea ce înseamnă că firma din Iași a avut ani în care afacerile au mers bine.

Numai că acea perioadă a trecut. De fapt, managerii și acționarul Eurotex nu au greșit. Au fost doar pe partea economiei care se schimbă, respectiv în industria textilă. Un sector economic care se lovește de transformări radicale.

Unele schimbări au venit de pe plan intern. În anii 90, în România s-au dezvoltat multe companii în industria textilă pe baza fostelor întreprinderi de stat. Modelul economic folosit era lohnul, adică firmele românești lucrau haine pentru branduri de renume, după tiparul marilor firme. De altfel, presa occidentală numea atunci România ca fiind „croitoreasa Europei”. Nu era o titulatură foarte onorantă, dar era realitatea unei economii abia ieșită din epoca socialistă.

Vechile industrii, printre care și cea textilă, își căutau un drum eficient pe care l-au găsit lucrând în lohn pentru marile branduri internaționale. Doar că acest sistem era construit pe doi piloni și anume forță de muncă ieftină în comparație cu restul Europei și o notă de plată scăzută pentru factura energetică. Adevărul este că era o industrie cu valoare adăugată redusă, care avea două calități: oferea locuri de muncă și un profit mic.

În timp, economia românească a pierdut cei doi piloni pe care se sprijinea industria textilă. Adică, salariile au crescut, impulsionate de dinamica salariului minim, iar tarifele energetice locale s-au aliniat la cele europene. Industria textilă este dependentă de costul forței de muncă, pentru că aproape 70% din cheltuieli reprezintă salariile angajaților. În aceste condiții, creșterea accelerată a salariului minim în România a dus companiile care lucrau în lohn într-o situație imposibilă.

Nu a fost doar o problemă pentru România, ci și una internațională. Majoritatea companiilor cu renume și-au mutat treptat producția: din estul Europei în Republica Moldova și apoi din Moldova în Asia. Acum, o bună parte din marile branduri se produc în Bangladesh sau în India, acolo unde mai pot găsi forță de muncă ieftină și tarife mici ale utilităților.

Și Eurotex a lucrat mulți ani pentru mărci recunoscute, precum H&M, Zara, Bershka, Mango, C&A sau Desigual. Dar, regula pieței a fost necruțătoare: creșterea costurilor interne și găsirea unor piețe asiatice mai ieftine a făcut ca marile branduri să migreze către alte teritorii.

Unele firme românești au trecut de la producția în lohn la branduri proprii. Dar, acest lucru a însemnat un nivel ridicat de creativitate, investiții în marketing și câștigarea încrederii consumatorilor. Puține companii au reușit, multe au fost obligate să renunțe la activitate.

A fost utilă industria textilă pentru economia românească? În mod cert, da. Într-o anumită perioadă, sectorul textil a păstrat un număr de locuri de muncă și a consolidat capitalul românesc. Dar, în economia de astăzi totul se transformă sau chiar dispare. Oricât de nostalgici am fi aceasta este realitatea. Iar antreprenorii, aceiași sau alții, nu pot decât să se adapteze.