Rectificarea bugetară este o farsă. Cresc veniturile, cresc mai mult cheltuielile, iar deficitul urcă la cote alarmante. Chiar și în aceste condiții, guvernul amână o restructurare serioasă a aparatului de stat.

Guvernul a aprobat luni, 23 septembrie, o așa-zisă rectificare bugetară pozitivă. Pozitivă, pentru că așa le place să spună politicienilor aflați la guvernare. În realitate, este o rectificare negativă, dacă avem în vedere că deficitul bugetar crește de la 5% din PIB, din construcția bugetului, la 7% din PIB. Iar Consiliul Fiscal estimează că deficitul în sistem cash va ajunge la 8% din PIB, ceea ce ar însemna cel mai ridicat nivel după anul 2020, momentul crizei pandemice.

Rectificarea bugetară este salutară dintr-un singur punct de vedere și anume pentru că oferă transparență față de varianta folosită în ultimii doi ani când guvernul a modificat bugetul într-un mod absolut netransparent, prin Fondul de rezervă al Guvernului.

Acum, prin rectificare, putem vedea că deficitul va urca aproape de 7% din PIB sau poate chiar mai mult. De altfel, această modificare bugetară păstrează toate relele obiceiuri folosite la construcția bugetară. Adică, din nou, veniturile sunt supraevaluate, iar cheltuielile sunt subdimensionate, tocmai pentru a obține un deficit bugetar mai mic. Din păcate este un mod al guvernului de a-și fura singur căciula.

Consiliul Fiscal oferă și câteva exemple. La capitolul venituri, care ar trebui să crească cu 30 miliarde de lei față de bugetul inițial, guvernul ia în calcul că va încasa din digitalizare 10 miliarde de lei, iar din amnistia fiscală încă aproximativ 8 miliarde de lei. Lăsând la o parte ambiguitatea termenului (venituri bugetare din digitalizare), cifra în sine este exagerată. De asemenea, încasările din amnistia fiscală sunt incerte și este greu de crezut că vor ajunge la suma pe care și-o propune guvernul.

În schimb, cheltuielile bugetare, plus 70 miliarde de lei, sunt, totuși, subdimensionate la câteva capitole, precum cel de bunuri și servicii, subvenții și chiar la asistența socială, pentru că se consideră că există în continuare incertitudini legate de impactul recalculării pensiilor în sistemul public.

O temă aparte este cea a investițiilor, pentru că de fiecare dată când are ocazia premierul vorbește despre investițiile publice și despre deficitul bugetar care, afirmă Marcel Ciolacu ar fi atât de mare datorită volumului de investiții publice realizat de Executiv. Documentul Consiliului Fiscal arată, însă, un fapt greu de imaginat: din exercițiul financiar 2021-2027, România nu a absorbit niciun leu din fondurile structurale și de coeziune. Indiferent cât de multe explicații s-ar putea găsi, faptul în sine este incredibil. În plus, cererea de plată nr.3 din PNRR, în valoare de două miliarde de euro, depusă în decembrie 2023, este și acum în evaluarea Comisiei Europene.

De asemenea, Consiliul Fiscal ridică și o altă problemă a investițiilor publice, despre care membrii guvernului nu suflă un cuvânt și anume calitatea investițiilor. Opinia instituției de analiză fiscal-bugetară arată că este nevoie de investiții de calitate care să dezvolte producția de bunuri care se pot exporta sau care pot substitui importurile masive care intră în acest moment în economia românească.

Deocamdată, investițiile de calitate sunt destul de puține. România face acum investiții în infrastructura feroviară și rutieră. Sigur că este nevoie și de astfel de investiții, dar statele dezvoltate ale Uniunii Europene au finalizat de zeci de ani rețelele de infrastructură de transport. Acum, le pot moderniza sau extinde, dar, în esență, majoritatea statelor membre au depășit această fază a investițiilor și se concentrează pe cele care produc valoare adăugată mare.

Din păcate, România se află doar într-o fază în care trebuie să aloce fonduri pentru construcția de infrastructură. Este, fără îndoială, o necesitate, dar și expresia unei rămâneri în urmă, a unui decalaj dificil de surmontat.

Așadar, premierul Ciolacu ar trebui să fie mai puțin entuziast atunci când vorbește despre investițiile publice și mai realist. Pentru că realitatea economiei românești nu este deloc „roz”.