DiscoverEconomia realăInfluencerii intră în școli
Influencerii intră în școli

Influencerii intră în școli

Update: 2024-09-17
Share

Description

Influencerii sunt invitați de instituțiile de învățământ să susțină conferințe sau cursuri. Este un mod de a face programul mai atractiv, dar și un bun instrument de marketing. Rezultatele încep să se vadă în mediul online.

Două școli private din Franța au apelat la colaborările unor influenceri. Este o strategie de marketing sau „starurile internetului” chiar pot să adauge valoare sistemului de educație?

Deocamdată, ideea este o bună rețetă de marketing, după cum scrie publicația franceză „Les Echos”. Astfel, studenții de la Noschool, o școală privată de afaceri și comunicare din Bordeaux, au avut în program la deschiderea anului școlar o emisiune și o conferință susținute de controversatul influencer Jeremstar, pe numele real Jeremy Gisclon.

Evenimentele au făcut furori în mediul online. Noschool a înregistrat, ca urmare a show-ului realizat la festivitatea de începere a anului școlar, o creștere de șase ori a numărului de vizionări pe rețelele sociale și o creștere a numărului de abonați la cursurile online. Aceasta a fost declarația directoarei instituției de învățământ pentru cotidianul „Les Echos”.

Noschool are 1.200 de studenți, este o școală privată bazată pe învățarea practică și oferă diplome în domenii precum bancar, asigurări, imobiliar și comerț. Școala din Bordeaux nu este prima care colaborează cu influenceri. INSEEC din Paris, o altă școală privată specializată în management, i-a încredințat anul trecut aceluiași influencer, Jeremstar, un modul de curs numit „comerț social”. Impactul a fost din nou foarte mare, în sensul că postarea pe Instagram a influencerului referitoare la cooptarea sa în corpul profesoral de la INSEEC a adunat aproape un milion de vizualizări.

Își permit școlile să plătească vedetele de internet? Directoarea Noschool a declarat că onorariul pentru prestația de la începutul anului școlar a fost de 5.000 de euro, considerat un nivel scăzut față de sumele pe care le încasează influencerul cu alte ocazii.

Această practică a stârnit, însă, o sumedenie de reacții. Unii contestă metoda și o explică prin dorința unor instituții de învățământ de a fi mai vizibile din punctul de vedere al marketingului, în special într-un moment în care concurența devine acerbă.

Managerii școlilor explică noua abordare prin prisma interesului educațional. Jeremy Gisclon are o diplomă în comunicare, este manager de afaceri și are toată legitimitatea să predea marketing digital, afirmă un responsabil al școlii pariziene.

Un alt avantaj al atragerii influencerilor este că stârnesc interesul studenților. Aceștia i-au acordat calificativ maxim lui Jeremy într-un chestionar al INSEEC Paris. Un alt argument adus de managerii școlilor este acela că mulți tineri sunt atrași de această activitate pe care o privesc ca pe o variantă care le permite să câștige mulți bani cu muncă puțină. Ceea ce este fals, iar un curs sau o conferință susținute de influenceri îi pot face pe studenți să înțeleagă mai bine ce înseamnă această activitate.

Sunt mai multe școli care folosesc influenceri, dar îi preferă pe cei mai puțin controversați. De exemplu, o instituție privată de învățământ din Orleans a invitat you tuberi, precum Seb la Frite, care are cinci milioane de abonați, sau Maskey, cu 1,6 milioane de abonați, să vorbească despre profesia lor. Dar, școala din Orleans a evitat să colaboreze cu influenceri controversați sau foarte cunoscuți pentru a evita să primească reproșuri că își dorește mai mult marketing decât formare profesională.

Indiferent de rațiuni, educaționale sau de marketing, influencerii intră încet-încet în școli și în facultăți. Este un demers riscant, dar care bine dozat ar putea să dinamizeze modelul școlar.

Vedetele de internet sunt tot mai prezente. Astfel, o agenție specializată, citată de Les Echos, a realizat un studiu care arată că în Franța sunt 150.000 de creatori de conținut și estimează că piața globală de publicitate pentru acest mediu va ajunge, în anul 2030, la aproximativ 38 miliarde de euro. O sumă pe care nimeni nu o poate ignora.

Comments 
00:00
00:00
x

0.5x

0.8x

1.0x

1.25x

1.5x

2.0x

3.0x

Sleep Timer

Off

End of Episode

5 Minutes

10 Minutes

15 Minutes

30 Minutes

45 Minutes

60 Minutes

120 Minutes

Influencerii intră în școli

Influencerii intră în școli

RFI România