Recalcularea pensiilor și programul de reducere a deficitului bugetar începând cu anul viitor vor fi, în această toamnă, două teme economice fierbinți. Impactul lor asupra economiei și societății românești va continua să fie major și anul viitor.

Ceea ce ar fi trebuit să fie un punct „forte” electoral, și anume recalcularea pensiilor, a devenit o „piatră de moară” agățată de gâtul guvernului. Aproximativ 800.000 de pensionari au primit o decizie de recalculare care teoretic le reduce pensia. Reprezentanții guvernului au repetat de nenumărate ori că nicio pensie nu va scădea, ceea ce este consfințit și în lege, dar aceste anunțuri și prevederi legale nu au darul de a-i liniști pe pensionarii aflați în situația respectivă. Cei în cauză se tem, însă, de o eventuală schimbare a legii în viitor și sunt oricum nemulțumiți că pentru o perioadă nedefinită pensiile lor nu vor mai fi indexate cu inflația sau cu creșterea salariului mediu.

Paradoxul este că recalcularea face un lucru pe care opinia publică îl cere insistent de câțiva ani și anume ține cont de perioada și nivelul contribuțiilor sociale plătite în timpul activității. Este, însă, vizibil că aplicarea principiului contributivității i-a afectat pe pensionarii care au lucrat în condiții grele de muncă, pe cei care au ieșit anticipat la pensie din motive medicale, pe pensionarii cu dizabilități, în special nevăzătorii, și pe cei care au obținut o creștere a pensiei aflată în plată printr-o hotărâre judecătorească. În schimb, pensionarii speciali nu sunt afectați de calculul bazat pe contributivitate.

Desigur, reprezentanții guvernului apasă pe trei „pedale”: milioane de pensii au crescut, nicio pensie nu scade și mesajul că există erori de calcul într-o proporție redusă față de numărul de pensii recalculate. La care se adaugă și decizia luată în grabă, în fața valului de nemulțumire, prin care pensiile mai mici de 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate.

Dacă efectele politice ale recalculării pensiilor sunt dificil de anticipat, cele bugetare sunt clare: doar anul acesta bugetul de pensii va trebui să plătească, în plus, aproximativ 10 miliarde de lei, fără a lua în calcul efectele asupra bugetului care vor veni din creșterea pragului de neimpozitare de la 2.000 la 3.000 de lei.

Un al doilea subiect fierbinte al acestei toamne va fi programul de reducere a deficitului bugetar pe care România trebuie să îl prezinte Comisiei Europene. Este o temă sensibilă, pentru că inevitabil planul va include și o serie de măsuri fiscale nepopulare, pe care guvernul va evita să le facă publice în acest an electoral.

Deocamdată, există prea puține informații oficiale despre conținutul viitorului program ce va fi convenit cu Comisia Europeană. În schimb, cercetătorii francezi de la Centrul de Cercetare și Aplicații Economice (CEPREMAP) au construit câteva scenarii referitoare la modul în care pot fi reduse deficitul bugetar și datoria publică. Dintr-un punct de vedere, Franța este într-o situație asemănătoare cu cea a României, în sensul că se află, începând cu luna iunie a.c., sub procedura europeană de deficit excesiv. În schimb, Franța mai are și problema datoriei publice care a ajuns la 111% din PIB, la sfârșitul anului trecut. De remarcat că studiul arată că datoria publică a Franței a continuat să crească din anul 1980, atunci când era 21% din PIB. Este un amănunt care ar trebui să îi intereseze pe politicienii români care cresc constant în ultimii ani deficitul bugetar și implicit datoria publică.

Cercetătorii francezi au folosit modelul utilizat de Comisia Europeană pentru a vedea traiectoria pe care se poate reduce deficitul bugetar. Astfel, variantele de negociere propuse sunt: durata ajustării să fie de șapte ani și nu de patru ani. Din acest punct de vedere, Franța seamănă cu România, pentru că și guvernul de la București a anunțat că s-a înțeles cu Comisia Europeană ca revenirea la un deficit de 3% din PIB să se facă în șapte ani. O a doua temă de negociere este amploarea efortului bugetar pe termen scurt. Institutul a calculat că economia franceză poate suporta o reducere a cheltuielilor bugetare cu 20 miliarde de euro pe an, în următorii doi ani, fără să fie afectată creșterea economică.

În România, astfel de scenarii independente nu există. Din păcate, cercetarea economică, sub forma diverselor institute de stat, este sublimă, dar, de fapt, lipsește cu desăvârșire.